Dusurile #8-11

La ultimul (#11) am intrat usor in apa. Am incercat sa imi controlez crisparea (the flinch) si am reusit. Chiar a fost bine. In rest, in ce priveste dusurile, a fost cam la fel. Am tendinta de a ma misca repede si de a iesi imediat de sub apa, dar incerc sa controlez si asta; vreau sa ma misc cu o viteza fireasca pentru un dus.

Faptul ca reusesc sa fac aceste dusuri reprezinta un suport, un sprijin interior puternic. Uneori ma simt ca in adolescenta, am impresia ca pot muta si muntii, daca o sa vreau. E chiar o chestie foarte faina, pentru care trebuie sa iti multumesc.

Deocamdata e vara si pot sa fac chestia asta, nu stiu daca la iarna o sa pot face fata la temperatura scazuta a apei. Acum nu vad de ce nu as face fata, pentru ca sunt oameni care sar in lacurile inghetate. Dar, mai e putin si o sa simt pe pielea mea.

Citesc mai greu (mai incet) si sunt la 25% cu The Flinch. Mai am o tema, aceea in care trebuie sa folosesc o cana. Pentru asta, trebuie sa ajung acasa – lucru care e posibil sa se intample duminica.

Dusurile 6 si 7 (30 si 31 iulie 2016)

Am stat mult sa ma conving sa intru sub dus. Apa nu e asa de rece ca acasa, ca la dusul din baia mea. Si totusi, desi am observat asta din prima zi de cand am venit aici, problema a ramas neschimbata. Stresul nu s-a adaptat la conditiile relativ mai usoare, nu a devenit mai “prietenos”, nu colaboreaza.

Apa rece are o anumita energie, e ceva specific, care nu poate fi gasit in alta parte. Prima data cand am observat asta aveam 17 ani si eram cu doi vecini de bloc (si prieteni) pe Ceahlau. Fiecare avea cate un rucsac imens in spate. Al meu avea 37 de kilograme. Am plecat din Iasi pe 17 iunie si ajuns la cabana Dochia a doua zi, dupa ce am trecut prin Izvorul Muntelui si am urcat pe Lutu Rosu. Acolo erau 0°C si noi deja folosiseram toate hainele pe care le aveam la urcus, erau complet ude. Eu mai aveam doar o geaca foarte subtire si doua tricouri cu maneca scurta si toate erau pe mine. Tremuram ca varga toti dar am montat cortul si urma sa ne culcam  seara (asa era planul facut de acasa; bani nu prea aveam).

La un moment dat, ceilalti doi baieti au plecat sa caute niste lemne, sa facem un foc. Langa noi era un bustean scobit si cu apa care venea de la izvor, pentru niste oi care pasteau prin zona. Inainte de a pleca, baietii s-au udat/spalat putin, apa era foarte rece. Eu m-am gandit ca mai bine nu, pentru ca apa era chiar foarte, foarte rece. Dar dupa ce au plecat, am incercat si eu si, spre surprinderea mea – chiar asa rece, apa ma incalzea. Pe langa asta, simteam cum ma invaluie o energie, ca o aura. E ceva foarte placut si creeaza dependenta, in ciuda temperaturii absolut respingatoare. De atunci nu am uitat sentimentul pe care l-am avut si ma incearca de fiecare data cand intru in anumite ape reci. L-am simtit si anul trecut in Cheile Bicazului, cand am intrat in apa rece a paraului, de asemenea in iunie.

De cand fac dus aici, in baraca asta unde stau acum, nu simt aceeasi energie. Acasa o simt, apa e diferita. Nu stiu ce sa spun despre intensitatea acestei energii, dar pare sa nu fie aceeasi. Cred ca in apele de munte e mai mare, dar ar trebui sa ajung inapoi acasa ca sa imi dau seama de lucrul asta mai bine.

Dusurile 4 si 5 (28 si 29 iulie 2016)

Cred ca cea mai mare problema nu e dusul in sine.

Paranteza: cand spun “dus rece”, vreau sa spun mai mult decat atunci cand spun “dus”. Deja un dus rece nu mai este o simpla sau o banala operatiune de mentenanta a curateniei corporale. Dusul rece este un cumul de eforturi psihice si fizice, spalatul in sine devine un efect secundar (desigur, foarte necesar) al “operatiunii”. Mintea si corpul se impotrivesc dusului rece, dar trebuie sa le faci sa vrea, pana la urma, sa intre in apa. Trebuie sa le convingi ca acel efort este benefic. Am incheiat paranteza.

Cea mai mare problema este intrarea in dus. E o intreaga munca de convingere pe care trebuie sa o desfasori in fata suvoiului de apa rece, apa rece care curge constant. Cu cat mai repede te convingi, cu atat mai bine. Pentru ca apa care vine pe teava e din ce in ce mai rece. Primii litri care curg sunt cei care au stat pe tevile din interiorul casei, apoi vine apa direct din teava principala, mai proaspata si mai rece. Brrrr…..

Al treilea dus rece (27 iulie)

Ieri a trebuit sa plec de acasa la serviciu. Am condus 655 de km, din care ultimii 65 in padure, pe drumuri forestiere. Lucrez in zone izolate, unde se fac foraje pentru petrol si gaz. Cand sunt la sonda, locuiesc intr-un fel de baraca, dar in care conditiile sunt mai mult decat acceptabile: am camera mea, Internet, apa calda (!), baie, masini de spalat, frigider, aragaz etc.

Dusul de aici e mai neplacut, pentru ca, invariabil, ma gandesc la cati alti oameni au mai trecut pe acolo. Dar, odata dezinfectat si odata folosit, spatiul acela devine (si) al meu.

Dusul nu a avut ceva deosebit, as putea spune. Aceleasi senzatii, ezitarea de la inceput, acomodarea de putin mai tarziu. Acest putin pare ca dureaza o vesnicie. Nu stiu ce ma sperie mai mult, ideea de dus rece, sau dusul in sine. Cred ca amandoua au importanta, dar ideea are o influenta mai mare in a ridica stacheta “spaimei” mai sus. Majoritatea oamenilor pe care ii cunosc nu ar face dusuri complet reci.

Astazi e 28 iulie si scriu pentru ziua de ieri. Acusi urmeaza sa fac dusul rece pentru ziua de azi. Incerc sa fac cate unul in fiecare zi. De fapt, toate dusurile pe care le fac sunt reci. Parca au trecut mai mult de 4 zile de cand le-am inceput. Am un sentiment de satisfactie cand ma gandesc la aceste dusuri reci.

Al doilea dus rece (iulie 26, 2016)

Am intrat mai repede in apa curgand suvoi de la dusul agatat pe perete.

Am ezitat putin, pentru ca era rece, dar un pas inainte si a fost OK. Mi se pare mai dificil sa las apa sa curga pe parti, ma adaptez mai usor la apa care imi curge in fata sau in spate. Din nou m-am spalat cu sampon si gel, pe tot corpul.

Am inceput sa urlu, dar am incercat sa imi estompez sunetele, pentru ca astazi plec la serviciu (fac munca de teren, lucrez in zone izolate) si acolo o sa lucrez impreuna cu alti oameni. Cand am simtit contactul cu apa rece si m-am crispat si fizic, si psihic, pentru cateva momente bune.

In total a durat cam 8-9 minute. A fost mai usor ca ieri. Nu am mai tremurat la fel de mult si apa mi s-a parut putin mai suportabila. Pielea era de un rosu pal prin unele zone de la temperatura relativ scazuta a apei.

Ce se intampla cand incep sa ma obisnuiesc cu aceste dusuri reci? O sa isi mai atinga scopul cand o sa devina ceva banal? Daca o sa devina ceva banal, inca nu stiu.

Primul dus rece (iulie 25, 2016)

Sunt dificile, le-am incercat mai demult, intotdeauna cu o mare sau foarte mare satisfactie dupa ce le reuseam.

Chiar acum am iesit de la primul dus rece. Incercarile de mai demult au fost de o durata mai scurta. Astazi, ca sa prelungesc timpul petrecut sub suvoiul de apa rece si ca sa ma fortez sa fac asta, am facut un dus complet (gel pe tot corpul, spalat pe cap). La spalatul pe cap am ezitat putin.

Dar sa descriu ce am simtit. Inca mai tremur putin. Am dat drumul la apa. Mi-am dat seama ca alta metoda decat cea de a intra in apa nu exista. Apa a inceput sa curga direct pe mine. Am stat putin si am intrat si mai mult, pana am intrat complet. Am inceput sa ma rotesc sub dus, ca sa ma obisnuiesc peste tot. Era foarte rece. In momentul asta, nu mai simteam nimic decat o disperare (cred), dar oricum nu reuseam sa gandesc prea mult. Apa mi se parea foarte rece.

Apoi a venit un moment cand am inceput sa eman caldura (corpul meu emana caldura). Momentul asta a trecut relativ repede (poate ma insel asupra lui, nu sunt sigur acum). Am inceput sa tremur mai putin, dar tremuram in continuare. Asteptam acel moment in care sa fiu complet adaptat la apa rece, obisnuit cu temperatura, dar acel moment nu a venit. Totusi, m-am samponat si sapunit, m-am clatit. Totul a durat cam 6-8 minute, cred. Spun asta pentru ca un dus cu apa calda imi ia cam dublu si presupun ca m-am miscat mai repede. Nu m-am cronometrat pentru ca am crezut ca o sa-mi ia o vesnicie sa intru sub dus, dar nu a fost asa.

Scuze pentru detaliile inutile. O sa le las asa, totusi. Am o mare satisfactie ca mi-a reusit.